motociclismul şi motociclisma

Mda,  Un alt  frustrat care-şi doreşte motor dar nu-şi permite luxul.  Primul gând al celui care citeşte acest text şi primul lui gând in general dacă este posesor de motociletă şi aude critici.

Doar că nu sunt frustrat pentru că ei, motocicliştii ar avea moţ, sunt doar deranjat pentru că nu-şi văd de locul lor in trafic, acel loc magic dintre două autovehicule rulând unul după celălalt.  Sunt deranjanţi pentru că depăşesc orbeşte, turează motoarele complet inutil,  apar de unde nu te aştepţi depăşind pe partea dreaptă, umblă fără cască…  în papuci de casă de parcă ar ieşi din baie, maiou cu plasă lasând să se întrevadă masculinitatea axială…etc

Tot deranjant e şi atunci când noaptea  incerci să-i dai prioritate lui Moş Ene in faţa zgomotelor asurzitoare de “liniuţe” trase pe sub balcon de băieţii descurcăreţi şi şmecheri probabil plafonaţi la nivelul unei scoli profesionale şi viitori instalatori de geam termopan. 

Şi nici nu e greu să-ţi procuri un kawasaky ninja verde brotăcel cu care să-ţi disperi vecinii şi să farmeci piţipoancele „target-ate”. 

Dar nu-i bag pe toţi in aceeaşi oală…

Excludem pe cei care-şi permit o motocicleta ca fiţa, şi o folosesc complet regulamentar cu echipament de protecţie, fără a deranja traficul şi locatarii zonelor in care sălăşluiesc.

Pentru a fi eligibl să ai motociletă ar trebui un filtru pe IQ, pe venituri, părinţi ingrijoraţi şi  alte criterii… de bun simţ.

„Ride the wild wind!…”